După încheierea războaielor daco-romane, împăratul Traian a transformat Dacia într-o nouă provincie a Imperiului Roman. Această decizie a avut un caracter strategic: regiunea dispunea de bogate zăcăminte aurifere, întinse păduri și teritorii fertile pentru agricultură. Vechea rețea de centre și fortificații a fost reorganizată conform modelului urbanistic roman: străzi trasate rectiliniu, forumul - nucleul vieții publice, precum și terme (băi publice), amfiteatre și complexe defensive solide.
Provincia Dacia a atras coloniști romani, veterani ai armatei, artizani și comercianți, implicați activ în organizarea și dinamizarea vieții economice. Limba latină a devenit treptat principalul instrument al administrației și al vieții cotidiene. Populația locală - urmașii geto-dacilor - a preluat treptat obiceiurile romane, vestimentația, practicile religioase și tehnicile de construcție. Odată cu practicile religioase romane, creștinismul s-a răspândit progresiv, în special în centrele urbane și în mediul militar, contribuind la formarea unui cadru cultural favorabil romanizării regiunii.
Totuși, nu tot spațiul dacic a ajuns sub stăpânirea directă a Romei. O parte dintre triburile dacice s-au retras spre est și nord-est, dincolo de limitele noii provincii, inclusiv pe teritoriul actualei Moldove. Aceste comunități sunt cunoscute în istoriografie sub numele de „dacii liberi”, deoarece și-au păstrat tradițiile proprii și nu s-au supus administrației romane. Prin existența lor, elementul dacic a continuat să dăinuie în afara granițelor provinciei, menținând legături cu populațiile vecine de-a lungul Dunării și în spațiul carpatic.
Romanii au consolidat rețeaua de drumuri și poduri, integrând Dacia în sistemul de comunicații al Imperiului, pentru a facilita deplasarea rapidă a trupelor și circulația mărfurilor. Comerțul s-a intensificat, iar noi meșteșuguri au cunoscut o dezvoltare vizibilă, printre care metalurgia și construcțiile din piatră. Astfel, Dacia a devenit un important nod economic în nordul Balcanilor, la intersecția rutelor ce legau Carpații de Dunăre și, mai departe, de porturile maritime.