Prăbușirea URSS nu a fost un singur eveniment, ci rezultatul unei crize profunde. Până în anii 1980, economia Uniunii Sovietice era epuizată de cursa înarmărilor și de cheltuielile Războiului Rece. Magazinele erau goale, tehnologia rămânea în urmă, iar nemulțumirea populației creștea.
Odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov au apărut două cuvinte-cheie: perestroika (reformă economică) și glasnost (deschidere, libertate de exprimare). Presa a început să discute deschis despre represiuni, greșeli politice, accidente industriale. Oamenii vedeau pentru prima dată o parte a adevărului ascuns zeci de ani.
În republicile unionale au prins putere mișcările naționale. În statele baltice, în Caucaz, dar și în RSS Moldovenească, tot mai mulți oameni cereau recunoașterea limbii proprii și mai multă autonomie. Cu timpul, aceste revendicări s-au transformat în cereri de independență. La Chișinău, acest proces a dus la Independența Republicii Moldova.
În august 1991, o parte a conducerii de la Moscova a încercat să oprească schimbările printr-o lovitură de stat (puci). Tentativa a eșuat, dar autoritatea centrului a fost grav afectată. La scurt timp, liderii Rusiei, Ucrainei și Belarusului au semnat acordurile de la Belaveja, care consfințeau sfârșitul URSS și crearea CSI.
La sfârșitul anului 1991, Uniunea Sovietică a încetat oficial să existe. Pe harta politică au apărut cincisprezece state independente. Pentru unii oameni, aceasta a însemnat speranță pentru libertate și democrație; pentru alții – pierderea unei lumi cunoscute și începutul unei perioade economice foarte dificile.