Independența Republicii Moldova a fost declarată în 1991, în contextul crizei profunde din Uniunea Sovietică. Totuși, originile acestui proces datează încă de la sfârșitul anilor ’80.
Pe durata perioadei numite perestroika, în RSS Moldovenească au prins amploare mișcările de renaștere națională: au fost organizate mitinguri pentru recunoașterea limbii moldovenești (române), s-a promovat revenirea la grafia latină și s-a redeschis discuția privind istoria Basarabiei în cadrul URSS. În 1989, a fost adoptată legea privind limba de stat, un moment cu o puternică semnificație simbolică.
În anul 1991, Uniunea Sovietică se afla în pragul destrămării. După eșecul puciului din august de la Moscova, republicile unionale au început să-și proclame independența una după alta. La Chișinău, Parlamentul a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova. Documentul condamna pactul Molotov-Ribbentrop, sublinia dreptul poporului la autodeterminare și orientarea spre un parcurs democratic.
Noul stat și-a propus realizarea unor sarcini fundamentale:
- crearea propriilor instituții de stat
- tranziția către economia de piață
- stabilirea relațiilor diplomatice și aderarea la organizații internaționale
- asigurarea unui echilibru între diversele grupuri lingvistice și culturale
Pe de altă parte, independența a adâncit contradicțiile deja existente. În stânga Nistrului au apărut temeri legate de o posibilă unire cu România și de schimbările radicale ale ordinii sociale. Aceste tensiuni au culminat cu conflictul transnistrean, o încercare dificilă pentru noul stat.
În ciuda dificultăților economice și a instabilității politice din primii ani, independența i-a oferit Republicii Moldova șansa de a-și decide propriul viitor și politica externă.