Formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a fost rezultatul direct al războiului civil din Rusia și al prăbușirii vechiului imperiu. Pe ruinele lui au apărut republici cu propriile guverne și armate: RSFS Rusă, RSS Ucraineană, RSS Bielorusă, Federația Transcaucaziană.
Liderii bolșevici considerau că aceste republici trebuie să colaboreze strâns, altfel nu vor putea reface economia distrusă de război. În același timp, exista dezbaterea dacă totul trebuie condus strict de la Moscova sau dacă republicile păstrează un anumit grad de autonomie.
La 30 decembrie 1922 a fost semnat tratatul de formare a URSS. Pe hârtie, republicile erau egale și aveau drept de ieșire. În practică însă, deciziile importante erau luate de conducerea de partid de la centru.
Uniunea Sovietică a devenit un stat multinațional uriaș, în care trăiau zeci de popoare: ruși, ucraineni, bieloruși, popoarele Caucazului și Asiei Centrale. S-au deschis școli, fabrici, linii de cale ferată, orașe noi. Ritmul industrializării a fost foarte rapid.
În același timp, orice opoziție politică era interzisă, presa era controlată, iar represiunea împotriva adversarilor reali sau presupuşi a devenit un element al sistemului. Astfel, un stat prezentat ca „uniune liberă a popoarelor” s-a transformat treptat într-un regim puternic centralizat.