Cruciadele au fost o serie de expediții militare ale cavalerilor europeni în secolele XI–XIII. Scopul declarat era eliberarea Ierusalimului și a altor locuri sfinte de sub controlul musulman, dar în realitate cruciadele au devenit rapid un instrument de politică, comerț și extindere a influenței.
Prima cruciadă a fost legată de apelul împăratului bizantin către papa de la Roma pentru ajutor împotriva selgiucizilor. După Marea Schismă a Bisericii, aceasta a fost una dintre rarele momente de colaborare între Apus și Răsărit. În 1099, cruciații cuceresc Ierusalimul și creează state cruciate pe țărmul de est al Mării Mediterane.
În următoarele două secole au urmat alte cruciade. Unele încercau să apere posesiunile existente, altele să recucerească fortărețe pierdute. De cealaltă parte, lumea islamică se mobiliza în jurul unor conducători precum Saladin, iar confruntarea dintre lumea islamică și cea creștină devenea una dintre temele centrale ale epocii.
Cruciadele au schimbat profund Europa. Comerțul maritim a crescut, orașe-republici ca Veneția și Genova s-au îmbogățit, iar europenii au cunoscut noi bunuri, idei și tehnologii. În același timp, intoleranța religioasă a crescut, ceea ce se va reflecta mai târziu și în activitatea Inchiziției.
Pentru regiunile din jurul Mării Negre, inclusiv spațiul viitoarei Moldove, cruciadele au însemnat o intensificare a contactelor cu Bizanțul, cu hanatele din stepă și cu negustorii apuseni. Drumurile comerciale și diplomatice care traversau aceste teritorii vor rămâne importante și în secolele următoare.
Dacă vei vizita orașul Acra (Akko) din Israelul de azi, vei găsi încă ziduri și tuneluri construite de cruciați. Acolo este ușor să-ți imaginezi corăbiile și cavalerii care plecau într-o nouă expediție „pentru eliberarea locurilor sfinte”.