Inchiziția apare în secolul al XIII-lea ca instituție a Bisericii Catolice menită să lupte împotriva ereziilor, adică a învățăturilor considerate periculoase pentru unitatea credinței. Sarcina ei era să investigheze cazurile suspecte și să aplice pedepse conform dreptului canonic.
Primele tribunale de inchiziție au fost active în sudul Franței și în nordul Italiei, acolo unde mișcări precum catarismul câștigaseră popularitate. Teoretic, Inchiziția trebuia să înlocuiască violența mulțimii cu un proces mai organizat: se adunau mărturii, se scriau protocoale, se ofereau forme de penitență. Din perspectiva de azi, metodele de interogatoriu și pedepsele par însă foarte dure.
Mai târziu, Inchiziția spaniolă a devenit celebră (sau mai degrabă temută). Ea colabora strâns cu monarhia și se ocupa nu doar de erezii, ci și de controlul social și politic. În epoca Renașterii și ulterior, Inchiziția a jucat un rol important în cenzurarea cărților și a ideilor noi.
În spațiul unde se va forma mai târziu Moldova, Inchiziția nu a avut instituții proprii. Aici domina tradiția ortodoxă bizantină, cu alte forme de control religios. Totuși, prin legăturile cu Polonia, Ungaria și misionarii catolici, deciziile Romei se simțeau indirect și în această regiune.
Este important să înțelegem că Inchiziția nu a fost peste tot la fel. În unele locuri domina frica și violența, în altele accentul era pus mai mult pe avertismente și pedepse simbolice. Imaginea focurilor și a instrumentelor de tortură, răspândită de filme și legende, acoperă o realitate mai complexă, legată de lupta pentru putere și influență.
Dacă vei vizita muzee de istorie medievală la Florența, Toledo sau în alte orașe europene, vei găsi adesea expoziții dedicate Inchiziției. Documentele, scrisorile și obiectele expuse arată o lume mai nuanțată decât clișeele culturii pop.