Conflictul din Transnistria reprezintă unul dintre cele mai dureroase momente din istoria de început a Republicii Moldova independente. Acesta a avut loc în contextul destrămării Uniunii Sovietice și a transformărilor politice profunde din acea perioadă.
La sfârșitul anilor 1980, în RSS Moldovenească s-a intensificat mișcarea pentru consolidarea rolului limbii moldovenești (române) și pentru reevaluarea trecutului sovietic. Pe malul stâng al Nistrului, unde locuiau mulți vorbitori de limbă rusă și existau întreprinderi industriale mari, o parte a populației era îngrijorată de aceste schimbări și de o posibilă unire cu România.
În anul 1990, reprezentanții regiunii de pe malul stâng au anunțat crearea așa-numitei „Republici Moldovenești Nistrene”. Autoritățile de la Chișinău nu au recunoscut acest pas, iar tensiunile au crescut rapid: au fost ridicate baricade, au avut loc greve și au fost ocupate instituții administrative.
În anul 1992, conflictul a degenerat într-un război deschis. Luptele s-au desfășurat în zona Dubăsari, în satele de pe Nistru și în jurul orașului Bender. Sute de oameni au murit, mii au fost răniți, iar multe familii și-au părăsit locuințele. În aceste evenimente au intervenit și unități ale Armatei a 14-a, dislocate în regiune încă din perioada Uniunii Sovietice.
În vara anului 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului. Pe Nistru a fost creată o zonă de securitate, iar în regiunea conflictului au fost dislocate forțe mixte de menținere a păcii. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la o soluție politică definitivă: regiunea funcționează de facto după propriile reguli, iar Republica Moldova o consideră în continuare parte a teritoriului său.
Conflictul transnistrean continuă să influențeze până în prezent politica internă și externă a țării, precum și relațiile cu statele vecine și partenerii internaționali.