Conflictul din Transnistria este una dintre cele mai dificile epoci din istoria Republicii Moldova de după independență. El s-a format pe fundalul destrămării URSS și al schimbărilor politice rapide.
În anii ’80, în RSS Moldovenească a apărut o puternică mișcare de renaștere națională: limba de stat, alfabetul latin, redeschiderea subiectului istoric despre Basarabia în URSS. Pe malul stâng al Nistrului, o regiune industrială cu populație în mare parte rusofonă, mulți se temeau de pierderea statutului și de o posibilă unire cu România.
În 1990, liderii locali au proclamat „Republica Moldovenească Nistreană”, nerecunoscută de Chișinău. Au urmat blocări de drumuri, greve, ciocniri între susținătorii celor două tabere. Situația a devenit tot mai tensionată.
În 1992, confruntările au degenerat în război. Lupte intense au avut loc la Dubăsari, în satele de pe Nistru și în zona orașului Bender. Sute de oameni au murit, mii au fost răniți, iar zeci de mii au devenit refugiați. În conflict au intervenit și unități ale Armatei a 14‑a, rămase în regiune după perioada sovietică.
În iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului. A fost creată o zonă de securitate, iar de-a lungul Nistrului au fost desfășurate forțe de menținere a păcii. Deși luptele s-au oprit, statutul regiunii rămâne nerezolvat până astăzi.
Transnistria funcționează de facto ca un teritoriu separat, cu propriile structuri de putere, în timp ce Republica Moldova o consideră parte a teritoriului său suveran. Conflictul continuă să influențeze politica internă și externă a țării.