Războaiele napoleoniene (aprox. 1803–1815) au fost o serie de conflicte în care Franța, condusă de Napoleon Bonaparte, a luptat împotriva mai multor coaliții europene. O coaliție este o alianță de state care se unesc împotriva unui dușman comun.
După Revoluția Franceză, armata Franței a devenit una dintre cele mai puternice din Europa. Napoleon, general talentat, a preluat puterea și a încercat să extindă influența franceză pe întreg continentul. A câștigat bătălii importante, precum Austerlitz și Jena, a creat state-satelit și a redesenat harta Europei.
Odată cu trupele sale, Napoleon aducea și idei noi: desființarea iobăgiei, egalitatea în fața legii, Codul civil. Pentru unele țări aceasta a însemnat modernizare, pentru altele – ocupație, taxe grele și recrutări forțate.
Treptat, aproape toate marile puteri europene s-au unit împotriva Franței. Momentul decisiv a fost campania eșuată din Rusia, în 1812 (Borodino), când armata lui Napoleon a pierdut enorm. Înfrângerile de la Leipzig și apoi de la Waterloo (1815) au dus la căderea definitivă a lui Napoleon.
Urmările războaielor napoleoniene:
- reconfigurarea politică a Europei la Congresul de la Viena;
- răspândirea ideilor de egalitate și conștiință națională;
- slăbirea unor imperii vechi și întărirea altora;
- amintirea unui conflict care a costat sute de mii de vieți.
Războaiele napoleoniene nu sunt doar povestea împăraților și generalilor, ci și povestea oamenilor obișnuiți, afectați de deciziile luate la vârf.