Întemeierea Principatului Moldovei este asociată în mod tradițional cu anul 1359, moment în care Moldova s-a eliberat de sub dominația ungară, iar Bogdan I din Maramureș și-a consolidat autoritatea ca domn. Acest proces a avut loc în contextul unor schimbări politice majore în regiunea carpato-dunăreană, determinate de slăbirea Hoardei de Aur și de modificarea echilibrului de putere dintre statele vecine. Profitând de slăbirea controlului ungar, liderii militari locali, cunoscuți în documente sub numele de „vlahi”, au început să formeze propriile structuri politice.

Una dintre etapele importante a fost întemeierea primelor centre fortificate și a garnizoanelor militare. În timp, s-a conturat o organizare politică bazată pe colaborarea marilor familii boierești. Primul întemeietor al mărcii de graniță a fost, potrivit tradiției, Dragoș, voievod din Maramureș, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, trimis de regele Ungariei pentru protejarea frontierei. Cu toate acestea, Bogdan I este cel care, în 1359, a înlăturat dominația ungară și a instaurat o putere independentă, eveniment ce marchează începutul statului moldovenesc autonom.

Tânărul stat avea nevoie de o administrație stabilă, de relații diplomatice și de o apărare eficientă. Poziția sa între Polonia, Ungaria și Imperiul Otoman impunea o politică externă activă. Dezvoltarea economică - comerțul, agricultura și meșteșugurile - asigura resursele necesare pentru construirea orașelor și a fortificațiilor.

Principalele trăsături ale întemeierii Principatului:

  • unirea comunităților locale și a boierilor într-o structură politică unică
  • crearea primelor centre administrative și a căilor de comunicație
  • consolidarea puterii interne a domnitorilor
  • dezvoltarea relațiilor comerciale cu Polonia, Lituania și regiunea Mării Negre

Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391) și a lui Roman I (1391-1394), Țara Moldovei era deja un stat consolidat. Ea avea hotare stabilite între Carpați și Nistru, instituții de conducere bine organizate, relații diplomatice proprii și o poziție tot mai importantă în regiune.