În primele secole, creștinii erau considerați o sectă neobișnuită și au fost adesea persecutați. Erau acuzați că „tulbură ordinea” și că refuză să aducă jertfe împăratului. Însă, în secolul al IV-lea, situația s-a schimbat radical. Împăratul Constantin cel Mare a înțeles că noua credință se răspândise deja pe scară largă și putea deveni un sprijin pentru autoritatea sa.
În anul 313 a fost emis Edictul de la Milano care le permitea creștinilor să-și practice liber religia. Lăcașurile de cult creștine nu mai erau distruse, iar creștinii nu mai erau executați pentru credința lor. A început construirea marilor bazilici - primele biserici creștine de mari dimensiuni din orașele romane.
Un rol important în acest proces l-a avut și mama împăratului, Elena. Potrivit tradiției bisericești, aceasta a călătorit la Ierusalim, în căutarea unor relicve creștine - obiecte legate de viața și moartea lui Iisus. Tradiția îi atribuie descoperirea Sfintei Cruci precum și a altor obiecte sfinte. Relicvele au transformat Ierusalimul într-un important loc de pelerinaj și au contribuit la creșterea prestigiului familiei imperiale în rândul credincioșilor.
Creștinismul a devenit în cele din urmă religie oficială în anul 380, când împăratul Teodosiu I a decretat că toți supușii imperiului trebuiau să adere la forma de creștinism stabilită la Niceea. Cultele păgâne au fost treptat interzise, iar sacrificiile dedicate vechilor zei au început să dispară.
Această decizie a schimbat profund Imperiul Roman în perioada sa târzie. Bisericile au primit averi și terenuri, episcopii au devenit figuri importante în viața politică, iar împărații și-au asumat rolul de protectori ai „adevăratei credințe”. Mai târziu, după prăbușirea părții occidentale a imperiului, Biserica creștină a avut un rol important în păstrarea educației, a cărților și a unor elemente ale culturii romane.
De la micile comunități reunite în case până la marile catedrale și palatele imperiale, creștinismul a parcurs un drum care avea să transforme profund politica, arta și viața cotidiană a Europei. În secolele următoare, disputele religioase aveau să deschidă calea unor schimbări majore, printre care Reforma Protestantă.