Începutul secolului XX a fost o perioadă a marilor progrese tehnologice: industria, transporturile și comunicațiile se dezvoltau rapid. În această perioadă, compania britanică White Star Line a construit Titanic - o uriașă navă maritimă de mare tonaj, concepută ca simbol al progresului și al unei traversări sigure a Atlanticului. Datorită unui sistem special de compartimente etanșe, se considera că vasul este imposibil de scufundat.
Primele zile de călătorie păreau a fi începutul unei noi epoci în navigația maritimă. La bord se aflau peste 2 200 de pasageri și membri ai echipajului: călători înstăriți, familii de emigranți, muncitori și marinari. Titanic a plecat din Southampton pe 10 aprilie 1912, având ca destinație New York.
În noaptea de 14 spre 15 aprilie, Titanic a intrat în contact fatal cu un aisberg în Atlanticul de Nord și a fost avariat grav. Când apa a început să pătrundă rapid în compartimentele navei, echipajul și-a dat repede seama că nava este condamnată și rămân ore numărate până la scufundare.
Bărcile de salvare erau suficiente doar pentru aproximativ jumătate dintre cei aflați la bord. Din această cauză, foarte mulți pasageri nu au reușit să se salveze. În haos și panică, unele bărci au fost coborâte pe apă fără să fie pline.
La câteva ore după impact, Titanic s-a rupt în două și s-a scufundat complet. Aproximativ 700 de persoane au supraviețuit. Ele au fost salvate de nava Carpathia, care a ajuns la locul tragediei dimineața.
Scufundarea Titanicului a șocat lumea întreagă. După tragedie, au fost introduse reguli noi de siguranță pe mare: mai multe bărci de salvare, supraveghere radio permanentă și monitorizarea zonelor cu ghețari. Această catastrofă a schimbat regulile navigației pentru mulți ani.