Prezența slavă în arealul viitoarei Moldove a început să se contureze în secolele VI-VIII și a constituit parte a unui proces mai amplu, cunoscut sub numele de Marea Migrație a Popoarelor. Slavii au avansat dinspre nord și nord-est, ocupând treptat ținuturile de-a lungul râurilor Prut, Nistru și Dunăre.
Arheologii descoperă așezări, bordeie, ceramică, podoabe și urme ale activităților agricole, care sugerează că slavii întemeiau comunități rurale de dimensiuni mici, practicau diverse meșteșuguri și mențineau relații constante cu populațiile învecinate: avarii (uniune nomadă din secolele VI-VIII), grupurile germanice, inclusiv goții, precum și populația romanică locală, caracterizată prin limbă și tradiții de origine latină.
Trăsăturile principale ale culturii lor:
- locuințe semi-adâncite (bordeie)
- ceramică lucrată manual, decorată cu ornamente simple
- economie mixtă: agricultură, creșterea animalelor și vânătoare
- apariția comunităților de neam și a colectivităților sătești
Influența limbii slave s-a manifestat treptat asupra denumirilor de locuri, asupra lexicului și a culturii, dovadă fiind numeroase nume de ape și așezări de origine slavă.
Rolul elementului slav devine mai pronunțat odată cu apariția structurilor politice timpurii medievale (secolele IX-XI), contribuind la cristalizarea unor modele culturale împărtășite de popoarele Europei de Est.
Totodată, slavii nu au constituit singura populație a regiunii. Teritoriile viitoarei Moldove reprezentau un veritabil «nod cultural», unde se intersectau dacii romanizați, populațiile nomade de origine turcică, influențele bizantine și triburile învecinate. Slavii au devenit unul dintre straturile esențiale ale acestui patrimoniu istoric multistratificat.