Căderea Constantinopolului în 1453 este un moment-cheie în istoria lumii. Orașul, care fusese capitala Imperiului Bizantin, a servit timp de secole drept punte între Europa și Orient. Însă, până în secolul al XV-lea, puterea sa era deja epuizată, în timp ce Imperiul Otoman, condus de Mehmed al II-lea Cuceritorul, se extindea rapid.
În primăvara anului 1453, armata otomană a început un asediu de amploare. Folosesc tunuri uriașe, tehnici noi de asalt și o armată numeroasă. Apărătorii rezistau cu greu pe zidurile orașului, în timp ce ajutorul din partea puterilor occidentale întârzia să apară.
La 29 mai 1453, zidurile Constantinopolului au fost străpunse. Ultimul împărat, Constantin al XI-lea, și-a pierdut viața în luptă, potrivit legendei. Orașul a fost cucerit, iar ulterior a devenit capitala Imperiului Otoman, fiind cunoscut drept Istanbul.
Căderea Constantinopolului a schimbat profund Europa. Savanții bizantini care au fugit din Constantinopol spre Occident au adus cu ei texte în limba greacă veche și cunoștințe care au contribuit la accelerarea dezvoltării Epocii Renașterii. Schimbarea rutelor comerciale a determinat statele europene să caute noi drumuri spre India, proces care avea să ducă, ulterior, la Marile descoperiri geografice.
Pentru statele și teritoriile din Europa de Sud-Est și din regiunea Mării Negre, căderea Constantinopolului a reprezentat o etapă importantă și dificilă în procesul de extindere a Imperiului Otoman. În deceniile următoare, unele state și teritorii - precum Serbia și Bosnia - au fost cucerite și integrate în imperiu, în timp ce altele, printre care Principatul Moldovei și Țara Românească, au intrat sub suzeranitatea otomană, păstrându-și propria administrație.